noviembre 14, 2013

La memoria imperfecta XV. Traducción al rumano de Andrei Langa






XV



El poema acude,

la sangre suena a agujas y a mordiscos

a esos ríos que agitan las arterias

como un temblor de cuerdas amarillas,
y suenan las ventanas a domingo
y el miedo suena a miedo,




tan sólo suena a miedo.



No ha llovido a este lado de la noche

y las cosechas mienten tras los escaparates,
mienten las muchachas en sus torres salinas
y miente la madera corroída de años.

Hay una verdad tan pura que a nadie se parece.

Entonces tú regresas,
escribes con la noche los indecibles árboles
y toda oscuridad se agota.

Tú viste los arbustos brotar entre los dedos
el verso detenido en la ternura del pájaro
la sequía salvaje de sus huellas
y sus crujidos largos como lenguas de insecto.

Tú ya no tienes nombre, eres sólo el arbusto
y sigues naciendo de su sombra abolida.


-


Poemul sosește,
sângele sună a ace și a mușcături
de aceste râuri care agită arterele
ca un tremur de corzi galbene,
și sună geamurile a duminică
și frica sună a frică,

sună doar a frică.

Nu a plouat pe partea asta de noapte
și recoltele de după vitrine nu-s adevărate,
copilele mințesc în turnurile lor de sare,
minte și lemnul încovoiat de ani.

Există un adevăr atât de pur încât
nu seamănă cu nimieni.

Atunci tu revii,
zugrăvești cu noaptea inefabilii arbori
și tot întunericul se consumă.

Ai văzut arbuștii germinând printre degete
versul reținut în tandrețea păsării,
seceta sălbatică de pe urmele sale
și freamătele lui lungi ca limbile de insectă.

Tu nu mai ai nume, ești doar arbust
si continui să te naști din umbra lui ștearsă.




De "La hora sumergida", Sara Castelar
Traducción al rumano de Andrei Langa
Imagen de María Louceiro